Un mic inventar al actiunii si personajelor din Game of Thrones (Urzeala Tronurilor) - Magazin - Film

einformatii.ro - Infomatii utile
Cauta in : Informatii Utile | Catalog Companii | Acte Necesare | Stiri | Director Web | Pe Web

Stiri in



 Stiri / Magazin / Film
Un mic inventar al actiunii si personajelor din Game of Thrones (Urzeala Tronurilor)
Un mic inventar al actiunii si personajelor din Game of Thrones (Urzeala Tronurilor)
Game of Thrones (Urzeala Tronurilor) - cel mai urmarit serial de televiziune
Transilvania Reporter: Cine este Daenerys, ce inseamna Westeros? Introducere in lumea Game of Thrones (Autoare: MADALINA KADAR)
Nebunia Game of Thrones (Urzeala Tronurilor) s-a intors, odata cu debutul celui de-al patrulea sezon al serialului. Ca sa tinem pasul cu fanii infocati, am facut un mic rezumat al actiunii si un inventar al personajelor - o mica introducere, pentru neinitiati, in lumea Game of Thrones. Al patrulea sezon Game of Thrones a debutat in anul 2014, astfel ca toata lumea vorbeste sau aude despre nume precum Westeros, Daenerys, Tyrion, Stark sau Lannister. Subiectul nu poate fi ocolit: este cel mai discutat serial de televiziune, cel mai piratat - un singur episod, in 2012, a fost descarcat de 4.280.000 de ori cu ajutorul BitTorrent, un numar aproximativ egal cu cel al fanilor care l-au urmarit la televizor, legal. Despre ce este vorba, totusi?

Cel mai piratat serial

Game of Thrones este un serial de televiziune, bazat pe seria de carti Cantec de gheata si foc, semnata George R. R. Martin. Din pacate, dupa cum se intampla in cele mai multe cazuri, cartile au devenit populare si cautate de fani abia dupa lansarea serialului. Seria de carti a fost inceputa in 1991 si ar fi trebuit sa ramana o trilogie, insa acum contine 5 volume, fiecare avand in jur de 1.000 de pagini:
- Urzeala Tronurilor
- Inclestarea Regilor
- Iuresul Sabiilor
- Festinul Ciorilor
- Dansul Dragonilor.
Acestea vor fi urmate de The Winds of Winter (la care Martin lucra in momentul aparitiei acestui articol - n.n. in aprilie 2014) si A Dream of Spring. Fiecare volum publicat a devenit un bestseller international; seria a fost tradusa in peste douazeci de limbi si a fost vanduta in peste 15 milioane de exemplare in toata lumea.

Continentul mitic Westeros

Povestea are loc intr-o lume fictiva, pe un continent numit Westeros, aflat in vestul indepartat al lumii lui Martin, fiind separat de continentul Essos de Marea Stramta si se lantul de insule numit Stepstones. Potrivit legendei, Stepstones sunt ramasitele unui pod care lega Westeros de Essos, dar care a fost distrus intr-un cataclism cu mai mult de 10.000 de ani inainte de inceperea povestii. Continentul are in jurul sau diferite ape: in vest - Marea Apusului, in sud - Marea Verii, in est - Marea Stramta si Shivering Sea, iar in in nord se crede ca se afla calota glaciara. Aproape intregul continent, mai putin nordul indepartat de dupa Zid, este condus de regele Tronului de Fier, al celor Sapte Regate. Pentru Tronul de Fier se lupta mai multe personaje, iar multe dintre ele mor in cele mai neasteptate momente, un fapt care ii tine cu sufletul la gura pe fani si care a dus faima seriei. Indiferent cat de important este un personaj, acesta poate sa piara oricand, spre deosebire de alte povesti, unde crezi ca macar principalii protagonisti sunt protejati de o moarte prematura.

Baratheon & Lannister, regi si incest

Unul dintre cele mai importante personaje este Robert Baratheon, Regele Celor Sapte Regate din Westeros - ajuns in aceasta pozitie dupa ce a invins intr-un razboi civil ce a avut loc cu 17 ani inainte de inceperea povestii. Sotia lui este Cersei Lannister, dupa o casatorie care a avut la baza o alianta, si nu o poveste de dragoste. Dupa moartea lui Robert Baratheon se declanseaza lupta pentru coroana; Cersei devine regina regenta, pana cand Joffrey, devenit Regele Tronului de Fier, va implini varsta majoratului. Nimeni nu stie, insa, ca tatal sau real este unchiul sau. Joffrey este unul dintre cele mai detestate personaje, fiind un las arogant, sadic si plin de sine. Atat el, cat si fratii sai, Myrcella si Tommes, sunt nascuti din incestul reginei Cersei cu fratele ei, Jaime Lannister.
Jaime si Cersei mai au un frate, pe Tyrion Lannister, fiul cel mic al Lordului Tywin Lannister. Acesta este pitic si este mereu persecutat, insa este un personaj extrem de inteligent si de abil.

Casa Stark

Eddard Stark, un alt personaj cheie, este capul familiei Stark si Lord de Winterfell, Pazitor al Nordului. Este casatorit cu Lady Catelyn din Casa Tully cu care are impreuna cinci copii legitimi: Robb, Sansa, Arya, Bran si Rickon. De asemenea, are si un fiu nelegitim, Jon Snow. Devine Mana a regelui Robert si descopera relatia incestuoasa dintre regina Cersei Lannister si fratele acesteia, Jaime. Din cauza aliatilor sai politici, este arestat pentru tradare si este executat. Conflictul dintre Casele Stark si Lannister porneste Razboiul celor Patru Regi. Dupa moartea lui Eddard, Robb devine capul familiei Stark si Lord de Winterfell. Conduce o revolta impotriva lui Joffrey Baratheon, cel din ordinul caruia a fost executat tatal sau. Este apropiat si de fratele sau vitreg, bastardul Jon Snow, care devine Cercetas al Rondului de Noapte, fratia care administreaza Zidul. Dintre copiii Stark se remarca si Arya, o fata foarte diferita de altele, care nu doreste sa devina o lady si sa se marite numai de dragul puterii. Este independenta, fascinata de razboi si de cele mai multe ori este confundata cu un baiat. Sora ei, Sansa, este logodita cu Joffrey Baratheon, cel care a ordonat ca Eddard sa fie executat.

Trei povesti impletite

Povestea este foarte complexa si are trei directii, trei fire narative care se impletesc. Primul se desfasoara in cele Sapte Regate ale continentului Westeros si are in centru razboiul pentru coroana Westerosului, purtat intre mai multe familii. Actiunea din al doilea fir narativ are loc la granita de nord a Westerosului, unde un zid imens din gheata protejeaza regatul impotriva Celorlalti, care sunt din ce in ce mai amenintatori. Al treilea fir narativ are loc pe Essos, un continent din est, si o urmareste pe Daenerys Targaryen, fiica exilata a unui rege ce fusese omorat in urma cu 15 ani, in timpul altui razboi, care doreste sa revina in Westeros pentru a-si revendica dreptul la Tronul de Fier. Saga Game of Thrones contine povesti despre iubiri si tradari, despre violenta si razboi, despre contopirea si lupta intre bine si rau - despre viata, la urma urmei. Totul poate fi rezumat in acele cuvinte-emblema ale scriitorului: Valar Morghulis (Orice om trebuie sa moara), care se repeta obsesiv atat in film, cat si in carti. Sau, mai pe larg, in urmatorul fragment, din Iuresul sabiilor:
- Cum e facuta lumea. Adevarul care te inconjoara, limpede ca lumina zilei. Noaptea e intunecoasa si plina de spaime, ziua stralucitoare si frumoasa si plina de speranta. Una este neagra. Cealalta alba. Exista gheata si exista foc. Ura si iubire. Amar si dulce. Barbat si femeie. Durere si incantare. Iarna si vara. Rau si bine. Moarte si viata. Peste tot, contrarii. Peste tot, lupta.

Casa Arryn

Aceasta casa este gardian al Estului si are pe blazon o reprezentare a lunii si a unui soim pe un fundal albastru ca cerul; deviza sa este La inaltimea onoarei. Casa Arryn se afla in Westeros de cand vechea natiune Andal l-a invadat.
Membri:
- Lord Jon Arryn, capul familiei.
- Prima sa sotie, Lady Jeyne Arryn, care a murit dand nastere unei fete nascuta moarta.
- A doua sa sotie, Lady Rowena Arryn, ucisa de frigurile iernii.
- A treia si actuala sa sotie, Lady Lysa, din Casa Tully.
- Unicul copil si mostenitor, Robin Arryn.
- Sora mai mica a lui Lord Arryn, Lady Alys, casatorita Waynwood.
- Cel mai mare fiu al lui Alys, Ser Denys Arryn, ucis in timpul unei revolte.
- Nepotul de fiica a lui Alys, Harrold Hardyng.
- Fratele mai mic si decedat al lui Lord Jon, Ser Ronnel Arryn.
- Fiul lui Ser Ronnel, Ser Elbert Arryn, fost mostenitor al lui Lord Jon, ucis din ordinul Regelui nebun inainte de revolta.

Casa Baratheon

Este cea mai tanara familie, fiind aparuta in timpul Razboaielor de Cucerire, si actuala Casa Regala. Fondatorul ei este Orys Baratheon, despre care se crede ca ar fi fost fratele bastard al lui Aegon Dragonul. Casa Baratheon are pe blazon un cerb negru incoronat, pe un camp auriu, iar deviza sa este A noastra este furia.
Membri:
- Regele Robert Baratheon, capul familiei si Rege pe Tronul de Fier.
- Sotia sa, Regina Cersei din Casa Lannister.
- Fiul lor cel mare si mostenitorul tronului, Joffrey Baratheon.
- Fiica lor, Myrcella Baratheon.
- Fiul lor cel mic, Tommen Baratheon.
- Fratele mai mic al lui Robert, Stannis Baratheon.
- Cel mai mic frate al lui Robert, Renly Baratheon.

Casa Greyjoy

Este cea mai importanta din Insulele de Fier; are pe blazon un kraken auriu pe un fundal negru, iar deviza sa este Noi nu semanam. Casa se trage din legendarul Regele Grey, din Era Eroilor. Legenda spune ca acesta stapanea nu numai in Insulele de Apus, ci si marea insasi, luand de sotie o sirena.
Membri:
- Lordul Balon Grejoy, capul familiei.
- Unica sa fiica, Asha Greyjoy.
- Unicul sau fiu in viata si, dupa legile Celor Sapte Regate, mostenitorul sau, Theon Greyjoy, ostatic in Winterfell.
- Fratele sau, Vickon Greyjoy, Comandant al Flotei de Fier.
- Fratele sau, Euron Greyjoy, pirat.
- Fratele sau, Aeron Greyjoy, numit Par Umed, preot al Zeului Inecat.

Casa Lannister

Principala Casa din Westerlands; membrii acestei familii au parul deschis la culoare, sunt inalti si frumosi, avandu-i ca stramosi pe aventurierii Andali, cei care au format regatul pe dealurile si vaile de la apus. Este si cea mai bogata Casa; blazonul lor reprezinta un leu de aur pe un fundal purpuriu, iar deviza este Asculta-mi ragetul sau, neoficial, Un Lannister isi plateste mereu datoriile.
Membri:
- Lord Tywin Lannister, capul familiei.
- Fiul sau cel mare, Ser Jaime Lannister, din Garda Regelui.
- Fiica sa, Regina Cersei, casatorita cu Regele Robert Baratheon.
- Nepotul sau cel mare, printul Joffrey Baratheon, mostenitorul Tronului de Fier.
- Nepoata sa, printesa Myrcella Baratheon.
- Nepotul sau cel mic, printul Tommen Baratheon.
- Fiul sau cel mic si mostenitorul sau legal, Tyrion Lannister, un pitic.
- Ser Kevan Lannister, fratele mai mic al lui Tywin.
- Lancel Lannister, fiul cel mare si mostenitor al lui Kevan, cavaler al Regelui Robert Baratheon.

Casa Martell

Conduce regatul Dorne, singurul dintre cele Sapte Regate care nu a fost niciodata cucerit de Aegon Dragonul. Blazonul sau reprezinta un soare rosu strapuns de o sulita aurie, iar deviza sa este Neplecat, neinfrant, nesfaramat.
Membri:
- Doran Nymesos Martell, Lord de Sunspear, Print de Dorne.
- Sotia sa, Mellario, din Orasul Liber Norvos.
- fiica lor cea mare, Printesa Arianne, mostenitoarea domeniului Sunspear.
- fiul lor cel mare, Printul Quentyn
- fiul lor cel mic, Printul Trystane
- sora sa, Printesa Elia
- fratele sau, Printul Oberyn, Vipera Rosie.

Casa Stark

Principala Casa din Nord, cu origini ce duc spre Brandon Constructorul, cel care a construit Zidul, si spre vechii Regi ai Iernii. Blazonul sau reprezinta un lup stravechi cenusiu pe un fundal alb ca gheata, iar deviza sa este Vine iarna! (Winter is coming!).
Membri:
- Lord Eddard Stark, capul familiei.
- Sotia sa, Lady Catelyn, din Casa Tully.
- Fiul cel mare si mostenitor, Robb Stark.
- Fiica cea mare, Sansa Stark.
- Fiica cea mica, Arya Stark.
- Fiul mai mic, Bran Stark.
- Fiul cel mai mic, Rickon Stark.
- Fiul bastard al lui Eddard, Jon Snow.
- Fratele mai mic al lui Eddard, Benjen Stark, unul dintre fratii jurati ai Rondului de Noapte.

Casa Targaryen

Fosta Casa Regala, a fost cea mai importanta Casa din Westeros pentru aproape 300 de ani, provenind din inaltii lorzi ai Regatului Liber al Valyrei, din estul continentului Essos. Blazonul lor reprezinta un dragon rosu cu trei capete care scuipa foc, asezat pe un fundal negru, cele 3 capete reprezentandu-i pe Aegon si pe surorile sale. Deviza lor este Foc si sange.
Membri:
- Regele Aerys II Targaryen, zis si Regele Nebun, ucis de Jaime Lannister la finele revoltei lui Robert.
- Sora-sotie Regina Rhaella, tot din Casa Targaryen, decedata.
- Fiul cel mare si mostenitor, Printul Rhaegar Targaryen, ucis de Robert Baratheon in Batalia de la Trident.
- Sotia Printului Rhaegar, Printesa Elia din Casa Martell, ucisa de oamenii Casei Lannister.
- Fiica Printului Rhaegar, Printesa Rhaenys, ucisa in lupta.
- Fiul cel mare si mostenitorul Printului Rhaegar, Printul Aegon, ucis in lupta.
- Cel de-al doilea fiu al lui Aerys si a Rhaellei, Printul Viserys Targaryen, Regele Cersetor, in exil in Orasele Libere.
- Fiica lui Aerys si a Rhaellei, Printesa Daenerys Targaryen, in exil in Orasele Libere.

Casa Tully

Are pe blazon un pastrav argintiu sarind pe un fundal unduit albastru cu rosu, iar deviza sa este Familie, datorie, onoare.
Membri:
- Lord Hoster Tully, capul familiei.
- Fiul sau si mostenitor, Ser Edmure Tully.
- Fiica lui cea mare, Catelyn, maritata cu Lordul Eddard Stark.
- Nepotii sai, Robb, Sansa, Arya, Bran si Rickon Stark.
- Fiica lui cea mica, Lysa, maritata cu Lordul Jon Arryn.
- Nepotul sau, Robert Arryn.
- Fratele mai mic al lui Hoster, Brynden Tully, numit Pestele negru.

Casa Tyrell

Stapani in Reach, o zona vasta, fertila si foarte populata din sud-vestul regatului. Au pe blazon un trandafir de aur pe fond de iarba verde, iar deviza lor este Devenind Puternic.
Membri:
- Lady Olenna Tyrell, cunoscuta sub numele de Regina Spinilor, mama lui Mace Tyrell.
- Lady Mina, sora mai mare a lui Mace, casatorita Redwyne.
- Copiii lui Lady Mina, Horas, Hobber si Desmera Redwyne.
- Lord Mace Tyrell, capul familiei.
- Sotia sa, Lady Alerie din Casa Hightower.
- Fiul lui cel mare si mostenitor, Ser Willas Tyrell.
- Al doilea fiu, Ser Garlan Tyrell, numit Garlan Galantul, faimos pentru curajul sau si talentul in manevrarea sabiei.
- Al treilea fiu, Ser Loras Tyrell, Cavalerul de Flowers, faimos pentru curajul si talentul in manevrarea lancii.
- Fiica sa, Margaery Tyrell, tanara si frumoasa, dar necasatorita inca.
- Lady Janna, sora mai mica a lui Mace, casatorita Fossoway.
(Marti 05.03.2019 06:53, Mireille Astrid POPA) © estiri.ro
 Alte articole din aceasta categorie
De ce a fost atat de intunecat The Long Night,cel mai recent episod din Game of Thrones (30.04.2019)
Filmul Miss Bala, o drama si un thriller cu actrita Gina Rodriguez (26.04.2019)
Filmul La Cinci pasi de tine, ecranizare a cartii cu acelasi nume (22.04.2019)
Filmul Povestea printesei Emmy, la cinema, in curand (18.04.2019)
Filmul In libertate, o comedie franceza in regia lui Pierre Salvadori, la Cinema Elvira Popescu (25.03.2019)
Scenaristul si actorul Tudor Caranfil a murit la varsta de 88 de ani (23.03.2019)
Primavara cu haz la cinema, Cu ce ti-am mai gresit noi, Doamne? (18.03.2019)
Filmul Noi, un horror in regia lui Jordan Peele, in curand la cinema (18.03.2019)
Actrita Lena Headey, din serialul Urzeala Tronurilor, va interpreta rolul unei femei care ucide barbatii cu orgasmele ei (28.02.2019)
Comedia Ce-si doresc barbatii, in curand la cinema (25.02.2019)
Filmul Yesterday va fi lansat in cinematografele din Romania pe 12 iulie 2019 (19.02.2019)
Filmul Favorita, cu Emma Stone si Rachel Weisz (19.02.2019)
Premiera in Romania pe 22 februarie 2019 a unui film celebru: Vice / Vicele (19.02.2019)
Din 22 februarie 2019 un nou film in Romania: UCIDE-I CU SANGE RECE (16.02.2019)
Filmul The Wife (Sotia): In spatele unui barbat de succes sta o femeie puternica (04.02.2019)
Filmul Si betivi si mincinosi, la cinema (04.02.2019)
Filmul de aventuri Mia si leul alb, la cinema (01.02.2019)
Filmul Scapa daca poti, un thriller psihologic, la cinema (30.01.2019)
Parfum de femeie: Un film premiat la Oscar si cu 3 premii Golden Globes (22.01.2019)
Alita: Ingerul razboinic, un film produs de James Cameron si Jon Landau, cu un buget de aproximativ 200 de milioane de dolari (20.01.2019)
 CURS VALUTAR (lei noi)
Duminica 19.05.2019
1 EUR +0.01% 4.7621 lei
1 USD +0.49% 4.2658 lei
Toate valutele
Vineri 17.05.2019, BNR
Catalog de companii

Adauga o companie
Companii recent adaugate
AMARYLLIS AGROTOUR SRL
Slobozia, Ialomita, B-dul Matei Basarab nr. 68
> Agentii de turism
SEMYR IMPEX SRL
Slobozia, Ialomita, B-dul Matei Basarab nr. 20
> Diverse
ARGOPARTS SERVICE SRL
Slobozia, Ialomita, B-dul Matei Basarab nr. 1
> Piese de schimb, accesorii
Cele mai accesate companii
JULIAN & ASOCIATII BUSINESS SRL
Slobozia, Ialomita, B-dul Matei Basarab nr. 15
> Agentii imobiliare
SEMYR IMPEX SRL
Slobozia, Ialomita, B-dul Matei Basarab nr. 20
> Diverse
TIPOGRAFIA SA
Slobozia, Ialomita, Strada Filaturii nr. 3
> Tipografii
fhr.ro - Gazduire siteuri
Director Web

Adauga un website
Websiteuri recent adaugate
Piese tractoare
Firma cu experienta va asteapta cu piese pentru tractoare intr-o gama diversificata de produse. In oferta noastra veti gasi numai piese de tractoare de la cele mai renumite marci din domeniu la cele mai bune preturi de pe piata. Oferim montaj.
> Constructii
Director pentru promovare site motor de cautare online, director general, seo
Director corect de linkuri magazinele tale optimizeaza sait pentru motoare de cautare in director general pentru promovare seo pe internet gratuit.
> Director Web
Publicam in directorul web linkuri gratuite, optimizare siteuri, seo
Publicam in directorul web linkuri gratuite si optimizari saiteuri pentru motoare de cautare si lista directoare web, inscriere firma seo sau magazine.
> Director Web
| TOP STELAR | top cele mai votate | top cele mai accesate | siteuri noi | siteuri recomandate | siteuri partenere | A - Z |
Reteaua noastra

© 2002 - 2019 einformatii.ro. Toate drepturile rezervate.
gazduire siteuri
Pagina generata in 0.0357 sec.