Orfanii Licuriciului au conceput un manifest inspirat de discursul inaugural al presedintelui Trump: Pentru Romania, America First (America inainte de toate) - Politica - Politica externa

einformatii.ro - Infomatii utile
Cauta in : Informatii Utile | Catalog Companii | Acte Necesare | Stiri | Director Web | Pe Web

Stiri in



 Stiri / Politica / Politica externa
Orfanii Licuriciului au conceput un manifest inspirat de discursul inaugural al presedintelui Trump: Pentru Romania, America First (America inainte de toate)
Orfanii Licuriciului au conceput un manifest inspirat de discursul inaugural al presedintelui Trump: Pentru Romania, America First (America inainte de toate)
Foto: Se implineste o saptamana de la discursul inaugural al noului presedinte al SUA, Donald Trump, construit in jurul optiunii strategice America First - America inainte de toate
AZI: Pentru Romania, America First (Autor: Octavian Stireanu )
Se implineste o saptamana de la discursul inaugural al noului presedinte al SUA, Donald Trump, construit in jurul optiunii strategice America First - America inainte de toate. Ideile enuntate atunci de liderul Americii au provocat in randul societatii civile din garnizoanele romanesti frisoane cumplite. Va sa zica ei, deontologi de renume, lingatori devotati de clante pe la ambasade - care da-i si da-i si lupta neicusorule, puicusorule de atatia amar de ani - taman acum sa fie abandonati, sa li se intoarca spatele si sa ramana ei cu ochii-n soare. Simtind amenintarea pe care un asemenea nemeritat tratament o are pentru interesul national, minti lucide si responsabile din avangarda de intelligence a Romaniei s-au repliat de urgenta, in cadrul unei celule de criza ce a avut drept motto sloganul DACA EI NU NE MAI VOR, NOI TOT II MAI VREM. Reuniunea respectiva, desfasurata pe mai multe paneluri in cursul acestei saptamani, a avut ca scop o prima evaluare a noii situatii survenite in lume dupa discursul convulsiv al noului presedinte al SUA. Rezultatele primelor deliberari ale acestui grup de oameni, pe umerii carora se afla povara destinului national, ne-au parvenit sub forma unui draft pe care, in spiritul transparentei, il incredintez redactiei spre publicare.

Pentru Romania, America First

In scopul incredintarii noilor conducatori de la Washington ca sentimentele curate de iubire si recunostinta ale tuturor romanilor fata de Marele Licurici raman nealterate, dar si cu speranta ca nimic nu se va schimba nici din sustinerea binevoitoare si generozitatea aratate patriotilor romani devotati Americii, un grup de initiativa al elitei proamericane din mai multe celule ale societatii romanesti propune autoritatilor romane adoptarea de urgenta a unui Program national intitulat America First. Gravitatea situatiei geopolitice din zona si tentativele unor cercuri americane naive - influentate de atacurile cibernetice rusesti, desigur - de a acorda prioritate mai ales intereselor interne ale SUA, prin diminuarea atentiei fata de un aliat fidel si docil cum este Romania, impun ca un astfel de program national sa capete prioritate fata de cel dedicat Centenarului Marii Unirii si sa aiba o magnitudine superioara acestuia, ca intindere si intensitate. Principiul de baza al programului America First porneste de la indemnul adresat de presedintele Trump fiecarei natiuni de a-si promova propriile interese. Programul America First urmeaza sa fie raspunsul natiunii libere si suverane romane la ceea ce spunea vinerea trecuta presedintele Trump:
- Vom cauta prietenia si bunavointa natiunilor lumii, dar vom face acest lucru cu intelegerea ca este dreptul tuturor natiunilor sa isi puna interesele lor pe primul plan.
Astfel, pentru romani, dreptul a-si promova propriile interese, asa cum ne indeamna presedintele Trump, consta, de fapt, in promovarea intereselor partenerului strategic - intrucat este la mintea cocosului ca, daca acestuia ii merge bine, si noua ne va merge bine.
Elaborarea programului national America First este, totodata, un semnal al faptului ca natiunea noastra, libera, suverana si independenta, a inteles exact semnificatia a aceea ce presedintele Trump proclama in acea zi fatidica - si anume:
- Este un nou decret, care sa fie auzit in fiecare oras, in fiecare capitala straina si in toate forurile puterii. Din aceasta zi, o noua viziune va guverna tara noastra, din aceasta zi, va fi numai America pe primul plan! America pe primul plan!.
Faptul ca acest mesaj s-a auzit si in capitala noastra poate fi dovedit de un pachet de masuri subsumate programului America First si care sunt menite:
- sa ridice Parteneriatul strategic pe noi culmi de civilizatie si progres,
- sa confirme loialitatea noastra de neclintit fata de marele partener de peste ocean,
- sa reafirme credinta de nezdruncinat ca pentru toti romanii soarele de la Apus rasare si
- sa asigure victoria deplina si definitiva a anticoruptei la orase si sate.
Pe baza acestor principii generale, grupul de initiativa propune autoritatilor romane urmatoarele masuri si initiative mai importante:
1. Organizarea unei largi campanii de manifestare a adeziunii poporului roman fata de orientarile reformatoare ale noii administratii americane, in scopul de a arata ca sustinerea manifestata insistent de unii politologi si deontologi, la emisiunile unuia si aceluiasi post de televiziune, fata de candidatura lui Hillary Clinton n-a reprezentat vointa reala a poporului, ci au reprezentat niste acte deviationiste si rataciri ale celor in cauza, pe care acestia deja le regreta profund, reabilitandu-se prin noile lor declaratii de admiratie fata de presedintele ales.
2. Juramintele viitorilor ministri se vor depune, de acum incolo, la Palatul Parlamentului si nu la Cotroceni - urmand modelul presedintelui Trump, care a depus juramantul si a semnat decretele de numire in functie a membrilor Cabinetului la Capitoliu, si nu la Casa Alba. Presedintele Iohannis are prilejul sa experimenteze aceasta concesie facuta Parlamentului Romaniei cu prilejul inevitabilei remanieri guvernamentale, care, desigur, trebuie sa se produca de indata dupa tragedia de la Bamboo, asa cum s-a intamplat si dupa cazul Colectiv.
3. In scopul strangerii legaturilor ideologice cu noua Administratie, al unei mai bune cunoasteri reciproce si promovarii legaturilor de prietenie intre cele doua tari si popoare, se va constitui o organizatie nonguvernamentala dupa modelul fostului ARLUS, care se poate numi Asociatia Romana pentru strangerea Legaturilor cu United States of America, cu acronimul ARLUSA. Pentru un prim mandat, organele de conducere ale Asociatiei pot fi, de pilda: presedinte de onoare - Klaus Iohannis; trezorier - Mark Gitenstein; secretar general - Laura Codruta Kovesi; presedinte comisia de cenzori - Hans Klemm; sef departament Externe - Cristian Diaconescu; sef departament Securitate interna - Georgian Pop; sef Departament Propaganda - Rares Bogdan.
4. In semn de intelegere a inaltelor comandamente ale epocii si a cerintei firesti de aparare prin noi insine, formulata explicit de presedintele Trump, autoritatile romane vor aloca incepand cu bugetul pe acest an nu 2, ci 4% din PIB pentru Aparare. Ratiunea acestei decizii este una evidenta: degeaba vom avea scoli si spitale, daca vom fi cotropiti de dusmanul de la Rasarit. Mai intai sa ne fortificam granitele si forta militara, timp de vreo 15-20 de ani, si abia dupa aceea sa alocam bani pentru educatie si sanatate. Pe de alta parte, printr-o asemenea decizie care va face ocolul lumii, Romania va castiga mult la capitolul imagine si, totodata, va da un exemplu celorlalte 22 de state membre NATO, care n-au alocat din PIB-ul lor nici macar 2% pentru inarmare.
5. Dar intarirea sigurantei nationale nu poate fi asigurata doar prin cresterea cheltuielilor pentru inarmare. Inca din antichitate se stie ca o cetate se apara cel mai bine din interior, nu numai dinafara. Exemplul Calului inventat de Ulysse, care a dus la cucerirea Troiei, a inraurit decisiv strategiile militare din istorie. Avand in vedere acest lucru, se impun alocari bugetare suplimentare pentru intarirea capacitatii de aparare a ceea ce, cu multa intelepciune, presedintele Iohannis a numit siguranta nationala extinsa. De pilda, intr-o prima etapa, se pot avea in vedere dublarea cifrelor de scolarizare la SRI si triplarea numarului procurorilor, institutiile respective fiind pavaza ca idealurile noastre transatlantice se vor implini fara cracnire.
6. Investitia in siguranta este investitia cea mai sigura - aceasta poate fi deviza marilor proiecte nationale pentru urmatoarele decenii. Legenda ca ar trebui investitii in infrastructura este manipulatoare. Nici infrastructura Americii nu e tocmai buna.
- Am cheltuit mii de miliarde si mii de miliarde de dolari in strainatate, in timp ce infrastructura Americii a cazut in ruina, spunea, vinerea trecuta, presedintele Trump.
Si-atunci, ce vrem noi? Sa avem infrastructura mai buna decat a Americii?! Ar fi o gluma. In schimb, putem urma mult mai usor exemplul Americii avand acelasi numar de servicii secrete ca marele partener strategic si un numar comparabil de agenti secreti - capitol la care am depasit deja Germania.
7. Procuratura Romaniei va intreprinde masuri de popularizare in randul Administratiei de la Washington a traditiei si metodelor investigative novatoare romanesti, gratie carora fostii presedinti si prim-ministri ai Romaniei sunt cercetati penal (Ion Iliescu, Petre Roman) sau chiar condamnati (Adrian Nastase). Un transfer de experienta in domeniul penal este un gest de bunavointa din partea unei institutii etalon a lumii - DNA - in intampinarea noii orientari spre bunastare interna a Americii. Spunem acest lucru intrucat exista suspiciuni rezonabile ca Barack Obama ar fi savarsit infractiunile de abuz in functie si neglijenta in serviciu care, in cele doua mandate ale sale, au condus la o crestere a datoriei a statului american de aproape 9.335 de miliarde de dolari - de la 10.626 de miliarde de dolari in momentul in care Obama a fost investit in functie, pe 20 ianuarie 2009, la peste 19.961 de miliarde de dolari, in data de 18 ianuarie 2017. Aceasta imensa crestere a deficitului reprezinta, in mod evident, un atentat la siguranta nationala extinsa a SUA, care trebuie cercetat penal de un tribunal international - intrucat de siguranta Americii depinde siguranta lumii.
8. Asistenta in materie investigativa a procurorilor romani ar trebui sa aiba in vedere suspiciunea rezonabila a unor actiuni intentionate din partea fostei Administratii Obama, de a lasa succesorilor la Casa Alba o datorie federala foarte mare, care sa le impiedice indeplinirea propriilor programe de guvernare. In acelasi timp, necesitatea abrogarii a peste 200 de legi si reglementari adoptate de Administratia Obama - pe care noul presedinte deja a anuntat-o - pune problema deschiderii unor cercetari penale in rem referitoare la costurile si impactul produse in vistieria americana de adoptarea unui volum atat de mare de legi timp de 8 ani si care, acum, se cer abrogate. Irosirea de timp si pierderea de timp generate de adoptarea unei legislatii inutile reprezinta o speta care trebuie semnalata justitiei americane, prin transfer de jurisprudenta din partea procurorilor de elita ai Romaniei.
9. Atragem atentia autoritatilor romane ca nu este obligatoriu sa urmeze tale quale exemplul noii Administratii americane - in privinta conflictului de interese, de pilda. Faptul ca presedintele Trump isi angajeaza in Cabinet fiul si ginerele nu trebuie sa inspire, cumva, autoritatile romane sa dezincrimineze aceasta infractiune din Codul penal dambovitean, asa cum intentioneaza, in mod samavolnic, sa procedeze actualul Guvern pesedist. Mentinerea conflictului de interese este un semn al suveranitatii nationale, al dreptului inalienabil al Romaniei de a legifera. A spus-o, vineri, insusi presedintele Trump:
- Nu cautam sa impunem stilul nostru de viata nimanui, dar il vom lasa sa straluceasca drept exemplu, noi vom straluci pentru ca toata lumea sa ne urmeze.
Putem sa luam lumina stralucitoare de la Washington in alte privinte, nu si in cel discutat mai sus ori al legii lobby-ului, de pilda s.a.m.d.
10. Instalarea Administratiei Trump si mesajele transmise la investire de noul presedinte american indeamna si la asumarea unor initiative in planul imaginii si al simbolisticii politice. De pilda, pe frontispiciul DNA si pe toate antetele si documentele emise de aceasta institutie va fi trecuta, ca logo, o fraza celebra rostita de Abraham Lincoln:
- Cu rautate fata de nimeni, cu bunatate fata de toti.
11. Romania nu poate ramane nerecunoscatoare personalitatilor americane care au avut un rol decisiv in apararea statului de drept in momente critice ale democratiei, cum a fost referendumul din 2012, cand tara era cat p-aci sa scape de Traian Basescu. In semn de recunostinta pentru unele personalitati ale fostei administratii democrate - si in perspectiva ca, nu-i asa, roata se poate invarti peste 4 ani - propunem cateva masuri necostisitoare, dar cu valoare simbolistica deosebita. Astfel, Academia Nationala de Informatii ar urma s-o aleaga drept presedinte de onoare pe Victoria Nuland, iar sotul acesteia, Robert Kaplan, urmeaza sa fie desemnat ambasador itinerant al Romaniei in capitalele lumii. Dupa cum si Phill Gordon poate fi invitat sa accepte functia de director onorific al Institutului Diplomatic Roman, astfel ca tinerii diplomati romani sa deprinda tehnicile cele mai rafinate de negociere.
12. Este de neconceput ca nivelul de educatie civica din Romania sa creasca de la sine. Dupa pozitionarea sa din ultima perioada, este de asteptat ca eforturile investitionale ale dlui George Soros sa creasca, astfel ca ong-urile si tinerii frumosi si liberi ai societatii deschise, educati la CEU Budapesta, sa capete un nou avant financiar. Ei au nevoie de acest oxigen, spre a-si putea indeplini in bune conditii misia de luminatori ai POPORULUI DE IDIOTI CE VOTEAZA MAFIOTI, asa cum scandau ei, deunazi, la mitingurile de protest impotriva gratierii. Pe de alta parte, in spiritul multitudinii de opinii, nu ne putem baza doar pe eforturile d-lui Soros, chiar daca reducerea implicarii sale in Rusia si Ungaria poate favoriza bugetul orientat spre Romania. Este nevoie de surse complementare si suplimentare - de idei, seminarii, proiecte, simpozioane etc. Or, acestea presupun prezenta periodica in tara a unor personalitati din SUA, care sa inspire si sa coordoneze astfel de actiuni nu prin mail ori facebook, ci aici, la fata locului. In acest punct, birocratia noastra anchilozata reprezinta un obstacol real. Pe de o parte, conform unor hgr-uri criptocomuniste, institutiile statului nu pot aloca fonduri pentru decontarea unor deplasari de acest gen. Pe de alta parte, suportarea din fonduri private sau sponsorizari a acestui gen de deplasari (cum a fost cazul cu Tony Blair, dar nu si cu Nicolae Popa) este infractiune - de spalare de bani, coruptie, foloase necuvenite (cum ar fi, de pilda, o banala poza cu respectiva personalitate). In aceste conditii, propunerea noastra este ca invitarea oricaror personalitati politice din Statele Unite sa se faca exclusiv pe cheltuiala statului roman - indiferent de imprejurare, scop si obiective. Pentru a elimina eventualele confuzii, Guvernul va adopta o OUG care sa reglementeze acest pas, mai mult decat simbolic pe calea consolidarii Parteneriatului strategic.
13. In urma faptului ca presedintele Trump a spus despre China ca este manipulatoare de curs, coroborat cu episodul de la Davos, unde presedintele acestei tari, aflat in premiera la Forumul Economic Mondial, a fost ovationat in picioare de cei peste 3.000 de participanti, Romania va reanaliza cu seriozitate retragerea sa din acest Forum (unde nici n-a fost prezenta, de altfel) si va aborda cu prudenta relatiile sale financiar-valutare cu Beijingul.
14. Intrarea in mandat a noului presedinte nu poate fi umbrita de acele imagini ale confruntarii dintre politie si protestatari, din chiar ziua investirii dlui Trump, asa cum astfel de scene mai dainuie, inca, in istoria recenta a Romaniei. Or, America trebuie sa ramana un model de vitrina, iar pete precum cele aparute la ceremonia de investire trebuie eliminate. De aceea, consideram ca experienta procurorului general-adjunct al Romaniei, Bogdan Licu, in anchetarea mineriadei din 1990 poate fi de folos in apararea democratica a dreptului minoritatii de a sparge geamurile majoritatii. Prezenta acestuia la Washington, intr-o celula de sprijin pentru anchetarea obiectiva a politistilor care si-au permis sa reprime cu duritate protestele din timpul ceremoniei de investire a noului presedinte, ar fi mai mult decat binevenita, reprezentand, totodata, un element de concretizare a faimosului Parteneriat strategic.
15. Pentru monitorizarea nepartinitoare a acestui amplu Program National America First se va constitui o retea de ONG-uri ale societatii deschise la minte si la suflet, denumite Orfanii Licuriciului si cu filiale in fiecare judet. Ca membri fondatori ai Asociatiei ar urma sa fie invitati sa participe personalitati stralucite ale intelectualitatii mediatice si politice romanesti, precum Tapalaga, Dogioiu, Rares Bogdan, Cautis, Georgian Pop - si altii asemenea, singura conditie necesara pentru inscrierea in retea fiind indeplinirea criteriilor de integritate stabilite si verificate de Comitetul Central al Eticii si Echitatii Capitaliste, condus de secretarul general Monica Macovei.
Orice propunere de imbunatatire si extindere a acestui program este binevenita.

(Sursa: eazi.ro)
(Sambata 28.01.2017 08:24, Mireille Astrid POPA) © estiri.ro
 Alte articole din aceasta categorie
Emil Hurezeanu: Sa nu transformam scena politica intr-un razboi intern permanent, care nu are efecte deloc pozitive pentru majoritatea cetatenilor tarii (11.05.2019)
Un interviu senzational cu magnatul roman Ion Tiriac (08.01.2019)
Emilia Arcan: Rezolutia PE privind Romania reprezinta o mare nedreptate pentru o tara profund pro-europeana (27.11.2018)
Papa Francisc va veni in vizita oficiala in Romania, in luna Mai 2019 (06.10.2018)
O deraiere a locomotivei Europei este mult mai grava decat sarirea lantului la bicicleta romaneasca! (28.09.2018)
Raport STRATFOR: Unirea Romaniei cu Republica Moldova se va realiza pana in anul 2025 (30.07.2018)
Anuntul lui Benjamin Netanyahu, Prim-ministrul Israelului, pe Facebook: Guvernele Romaniei si Israelului vor avea o reuniune comuna, la Bucuresti (30.04.2018)
Atentatul de la Salisbury, Romania si proverbul dupa care atunci cand elefantii se bat sau fac dragoste, iarba este cea care sufera (31.03.2018)
Coreea de Nord, perfect echipata cu arme nucleare si termonucleare, ar putea distruge lumea daca este atacata (24.04.2017)
Administratia Trump il va inlocui pe actualul ambasador al SUA la Bucuresti: Hans Klemm are zilele numarate (29.03.2017)
Hans Klemm si Liviu Dragnea au discutat despre Muzeul Holocaustului si despre evolutiile recente din Europa (15.03.2017)
Romania prinsa in lat: Cine profita, cine are de castigat? (06.02.2017)
Eliberarea Romaniei: Dupa ce Trump i-a concediat pe Nuland, Gordon si Klemm, Kovesi a ramas orfana (31.01.2017)
Romanii spera ca epoca Trump sa duca la schimbari in bine si in Romania (29.01.2017)
Scranteala politicienilor romani: cei de stanga tin cu presedintele Trump si cu republicanii, iar cei de dreapta tin cu ex-presedintele Obama si cu democratii (29.01.2017)
Orfanii Licuriciului au conceput un manifest inspirat de discursul inaugural al presedintelui Trump: Pentru Romania, America First (America inainte de toate) (28.01.2017)
Ipoteza pe Facebook: In epoca Trump, Klaus Iohannis face jocul intereselor Germaniei?! DON PEDRO: Cui prodest? (24.01.2017)
Presedintele Trump i-a concediat pe toti ambasadorii numiti de Obama, inclusiv pe Klemm! (21.01.2017)
Ministrul afacerilor externe, Teodor Melescanu, il pune la punct pe Hans Klemm, ambasadorul pus de Obama si Hillary si care incalca in mod repetat si grosolan standardele si practicile diplomatice (20.01.2017)
Adversarii lui Liviu Dragnea recunosc ca liderul roman a dat o lovitura de imagine cu pozele lui cu presedintele SUA Donald Trump (20.01.2017)
 CURS VALUTAR (lei noi)
Duminica 15.12.2019
1 EUR -0.01% 4.7786 lei
1 USD -0.43% 4.2746 lei
Toate valutele
Vineri 13.12.2019, BNR
Catalog de companii

Adauga o companie
Companii recent adaugate
AMARYLLIS AGROTOUR SRL
Slobozia, Ialomita, B-dul Matei Basarab nr. 68
> Agentii de turism
SEMYR IMPEX SRL
Slobozia, Ialomita, B-dul Matei Basarab nr. 20
> Diverse
ARGOPARTS SERVICE SRL
Slobozia, Ialomita, B-dul Matei Basarab nr. 1
> Piese de schimb, accesorii
Cele mai accesate companii
JULIAN & ASOCIATII BUSINESS SRL
Slobozia, Ialomita, B-dul Matei Basarab nr. 15
> Agentii imobiliare
ARGOPARTS SERVICE SRL
Slobozia, Ialomita, B-dul Matei Basarab nr. 1
> Piese de schimb, accesorii
ATLAS CONSULT SRL
Fetesti, Ialomita, Strada Eforiei nr. 22
> Consultanta in afaceri
fhr.ro - Gazduire siteuri
Director Web

Adauga un website
Websiteuri recent adaugate
Piese tractoare
Firma cu experienta va asteapta cu piese pentru tractoare intr-o gama diversificata de produse. In oferta noastra veti gasi numai piese de tractoare de la cele mai renumite marci din domeniu la cele mai bune preturi de pe piata. Oferim montaj.
> Constructii
Director pentru promovare site motor de cautare online, director general, seo
Director corect de linkuri magazinele tale optimizeaza sait pentru motoare de cautare in director general pentru promovare seo pe internet gratuit.
> Director Web
Publicam in directorul web linkuri gratuite, optimizare siteuri, seo
Publicam in directorul web linkuri gratuite si optimizari saiteuri pentru motoare de cautare si lista directoare web, inscriere firma seo sau magazine.
> Director Web
| TOP STELAR | top cele mai votate | top cele mai accesate | siteuri noi | siteuri recomandate | siteuri partenere | A - Z |
Reteaua noastra

© 2002 - 2019 einformatii.ro. Toate drepturile rezervate.
gazduire siteuri
Pagina generata in 0.0370 sec.