Mircea Geoana: Mustruluit pentru ca participa la evenimente oficiale la Palatul Cotroceni
estiri.ro
Marti, 5 Octombrie 2010
4001
Comitetul Executiv al PSD, desfasurat la Palatul Parlamentului, nu a mai dezbatut rezolutia privind suspendarea presedintelui Traian Basescu, din cauza decesului mamei sale, insa liderii partidului s-au ciorovait din cauza prezentei lui Mircea Geoana la evenimentele oficiale alaturi de seful statului. Victor Ponta i-a cerut lui Geoana sa nu mai participe la evenimentele de la Palatul Cotroceni, chiar daca este presedinte al Senatului.
"O sa-l rog pe dl Geoana pe cat posibil sa-i evite pe cei de la PD chiar si la chestii oficiale. Foarte multa lume mi-a spus ca sunteti la juramant la ministrii astia si eu le-am explicat ca sunteti presedintele Senatului si ca este normal sa fiti la juramant, dar arata ca dracu, intre Roberta si Boc", i-a spus liderul PSD Victor Ponta presedintelui Senatului, Mircea Geoana, in cadrul sedintei Comitetului Executiv al PSD.
"Arata ca naiba sa stati intre Roberta si Boc si noi ii injuram. Poate il trimiteti pe domnul Melescanu. E o chestie strict de imagine si probabil reusim sa ne indreptam", a insistat Victor Ponta.