Prometeu a dat cu Bradu de pamant
     
      
Gazeta de Sud
      
Joi, 17 Mai 2012
      
3965
      
     
    
    
    
            Formatia Prometeu Craiova a obtinut o victorie cat se poate de concludenta marti seara, pe stadionul "Electroputere" din Valea Rosie, intr-un meci contand pentru etapa a 27-a din Liga a III-a, seria 4. "Pompierii" au castigat cu 3-0 disputa cu Atletic Bradu, una dintre principalele contracandidate in lupta pentru evitarea retrogradarii, golurile fiind semnate de Gae (’50), Orban (’62) si Bala (’78).
Antrenorul Prometeului, Viorel Sisoe, s-a declarat bucuros de rezultatul obtinut, dar a admis ca evolutia elevilor sai a fost oscilanta si ca spera sa nu se mai repete asta in urmatoarele confruntari. "Am obtinut o victorie clara si binevenita. Daca nu castigam era rau, pentru ca, nu stiu cum se face, dar au luat puncte toate celelalte contracandidate de la retrogradare in etapa asta. Am facut doua reprize diferite. Prima a fost destul de slaba, cu putine ocazii de poarta, dar in partea a doua ne-am revenit, baietii au respectat indicatiile, au fost mult mai concentrati si au reusit sa marcheze de trei ori. Cred ca a fost cea mai buna repriza a noastra de pe teren propriu, adversarii practic n-au miscat", a spus tehnicianul craiovean. "E rau ca dupa meciul asta am pierdut doi jucatori importanti, fundasii centrali Sandu si Serban, ambii cu intinderi. Stefanoaica a avut piciorul in ghips si nu-l putem folosi, deci nu stam prea bine... Avem probleme de lot si vineri ne asteapta un meci capital i-as spune eu, cu FC Oltchim. Daca nu obtinem punct sau puncte la Valcea e rau de tot, pentru ca vad ca s-au 'trezit' celelalte echipe aflate la retrogradare acum, la finalul campionatului, si ne putem astepta la orice. E greu pentru noi, ca suntem echipa saraca... Sper sa castigam la Valcea si sa mai simplificam lucrurile, pentru ca apoi jucam cu Minerul Matasari acasa, iar in ultima etapa la Cisnadie, deci doua meciuri foarte grele. Trebuie sa adunam cat mai multe puncte si sper sa scapam de retrogradare", a completat Viorel Sisoe.
    
    
    
    
    
    
    
     
      
       
       
        
		
        
         
 einformatii
         
 Vineri, 26 Septembrie 2025
         
 3965
         
        
       
      
     
      
       
       
        
		
        
         
 einformatii
         
 Miercuri, 17 Septembrie 2025
         
 3965
         
        
       
      
     
    
     
      
       
       
        
		
        
         
 einformatii
         
 Miercuri, 30 Aprilie 2025
         
 3965
         
        
       
      
     
      
       
       
        
		
        
         
 Orange Sport
         
 Miercuri, 30 Aprilie 2025
         
 3965